Peste anvelopele reconstruite se află un nor de mituri și preconcepții false. Dar de unde au apărut toate? De unde apar toate miturile, din neștire. În realitate, peste 80% din anvelopele folosite de avioane sunt reconstruite și în industria camioanelor procentul de anvelope reconstruite crește anual.
Multe companii de anvelope premium le fabrică special pentru a fi reconstruite ulterior. Tehnologia evoluează foarte rapid și odată cu ea, toate tehnicile și apartaturile folosite în reconstruire. Dar mulți nu sunt la curent cu aceste schimbări, iar poveștile legate de anvelope defectuoase și pățanii neașteptate sunt mult mai atractive și memorabile.
Astăzi vom descoase și dezbate cele mai des întâlnite mituri din jurul anvelopelor reconstruite pentru a descoperi împreună realitatea ascunsă în spatele acestora.
MITUL #1 – Anvelopele reconstruite sunt ca cele reșapate.
ADEVĂR – Reconstruirea și reșaparea anvelopelor sunt destul de diferite. Reconstruirea seamănă cu producția anvelopelor noi. Se îndepărtează banda de rulare a anvelopei și se aplică un nou strat de cauciuc brut. Anvelopa va sta într-o matriță o anumită perioadă de timp pentru a obține noul profil. La reșapare, banda cu noul profil este deja produsă și se aplică peste anvelopa rasă. Aceasta se introduce într-un aparat special de vidat pentru a fixa noua bandă.
MITUL #2 – Anvelopele reconstruite sunt nesigure.
ADEVĂR – În ultimele decenii tehnologia a evoluat semnificativ. Reconstruirea a devenit un proces riguros controlat în care se folosesc tehnologii și echipamente avansate. Anvelopele reconstruite sunt folosite acum pe mii de camioane și aeronave. Principalul vinovat pentru care anvelopele se deteriorează prematur este presiunea scăzută. Talonul se flexează mai tare, anvelopa se supraîncălzește și poate exploda.
Siguranța anvelopelor este strâns legată de mentenanța lor.
MITUL #3 – Anvelopele reconstruite nu sunt la fel de performante ca cele noi.
ADEVĂR – Anvelopele reconstruite oferă performanțe asemănătoare cu cele noi. Pentru a obține cel mai bun randament, trebuie să te asiguri că alegi anvelope cu specificațiile potrivite pentru rutina ta. Cu un partener de încredere, vrei primi anvelope reconstruite calitative și servicii de încredere.
MITUL #4 – Anvelopele reconstruite costă la fel de mult ca cele noi.
ADEVĂR – Reconstruirea economisește anual tone de apă, petrol și energie. Folosindu-se mai puține resurse, costul de producție este mai mic. Aceste economii sunt transferate către consumatori care se pot bucura de anvelope reconstruite la un cost cu până la 50% mai mic decât cel al anvelopelor noi.
MITUL #5 – Anvelopele reconstruite sunt greu de echilibrat.
ADEVĂR – Am ajuns și la cel mai clasic hit al anvelopelor reconstruite, echilibrarea. Aceasta se face între anvelopă și jantă cu ajutorul unui aparat de verificare a echilibrului.
Pentru a fi realizată corect, vulcanizatorul trebuie să curețe janta și să repoziționeze anvelopa pe aceasta până va găsi punctul cel mai apropiat de echilibru. Aceasta înseamnă că, atunci când sunt diferențe mari de greutate, anvelopa trebuie depresată, rotită, și umflată la loc pentru a fi necesară o cantitate mai mică de plumb. Acest lucru nu este făcut foarte des în vulcanizările mici și modeste la care căutam adesea un preț mai bun. Pentru a echilibra roțile cu succes vă recomandăm să mergeți la un service cu angajați profesioniști și vă garantăm că nu veți ieși cu roțile încărcate de plumb.
Înainte de a ieși pe piață, anvelopele noastre trec printr-un filtru de verificare a echilibrului static. Cu o rată de garanție de sub 0,5%, ai aceleași șanse de a întâlni o anvelopă nouă cu probleme de echilibrare.
Acum ca ai aflat adevarul despre anvelopele reconstruite, explorează catalogul nostru și alege anvelopele potrivite pentru tine.
Nu uita! Ne găsești și pe Facebook, Instagram, Tik Tok, Pinterest, LinkedIn și Youtube ?
Este prima oară când cumpăr sper sa fie bine din comentariile ce Le am vazut sunt ok.